|
|
|
|
|
|
|
|
![]() |
|
|
|
|
|
|
|||
|
|
|
|||
|
|
|
|||
|
|
|
|||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru pacienti cu boli reumatismale
23.06.2009 Marti, 23 iunie, Liga Română contra Reumatismului a lansat site-ul oficial al ligii, www.reumatism.ro. Site-ul este dedicat atât pacienților diagnosticați cu boli reumatismale cât si specialistilor, medicii reumatologi si persoanelor interesate de aceasta problematică. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, afecţiunile reumatismale reprezintă cea mai frecvent raportată cauză de boală la populaţia adultă. Aproape jumătate din adulţi prezintă antecedente de simptome osteoarticulare sau anomalii musculoscheletice evidenţiabile prin examen clinic, iar 10% din populaţie prezintă din această cauză un grad de handicap motor. Tot mai mulţi tineri, adulţi şi chiar copii sunt afectaţi de bolile reumatice. Datorită interesării unor grupe active de populaţie, bolile reumatismale prezintă un impact socio-economic major, cu costuri sociale semnificative. Înainte de cifrele statistice se află însă oameni si dramele pacienţilor: vieţi distruse, cariere întrerupte, părinţi care nu se mai pot juca cu proprii copii sau care nu-i mai pot întreţine, ajungând să se considere o povară pentru familie şi societate. Aceste probleme ar putea fi evitate, prin intervenţia sistemului sanitar dar şi a societăţii, în ansamblul ei. De aceea, câţiva dintre pacienţii cu boli reumatice din România împreună cu medici reumatologi au decis să nu mai fie simple cazuri statistice şi să actioneze, împreună, în cadrul Ligii Române contra Reumatismului. Liga recunoaste că educarea pacientilor este importantă pentru că, astfel, persoanele cu artrită devin mai puternice, iar conceptul de self management le face responsabile pentru propria sănătate. Informatiile de bună calitate despre sănătate si tratament sunt esentiale pentru ca acestia să ia decizii bine informate. Accesul la informatie este esential! Iar utilizarea tehnologiilor moderne precum internetul reprezintă o modalitate foarte bună de a educa persoanele cu boli reumatice. Lansarea site-ului www.reumatism.ro aduce la îndemâna persoanelor cu artrită/reumatism si tuturor celor interesati informatii actualizate, corecte stiintific, într-o formă clară, dinamică, usor accesibilă si totodată gratuită. Avem convingerea că utilizarea lui va reprezenta un progres major în educarea si informarea persoanelor cu boli reumatice din România. Liga Româna contra Reumatismului este o organizatie non-guvernamentala, apolitica, cu caracter social si umanitar, care lupta împotriva bolilor reumatice si sprijina persoanele cu dizabilitate. Stiati că: ~ bolile reumatice sunt reprezentate de peste 200 afecţiuni, care afectează peste 100 milioane persoane, de toate vârstele, din Europa ~ artroza este cea mai frecventă boală articulară: 70% din persoanele între 55 74 ani prezintă artroză la mâini ~ 40% din persoanele peste 70 ani prezintă artroză de genunchi ~ 80% din bolnavii cu artroză au o limitare a mobilităţii, iar 25% nu-şi pot îndeplini activităţile cotidiene ~ 80% din populaţie prezintă de-a lungul vieţii durere lombară joasă ~ 30% populaţia adultă a Europei suferă de boli reumatice, care reprezintă cea mai frecventă formă de boală cronică în Europa ~ bolile articulare reprezintă jumătate din totalul bolilor cronice după vârsta de 65 ani ~ durerea de spate este principala cauză de concediu medical în Uniunea Europeană ~ 40% din femei, după vârsta de 50 ani, vor prezenta o fractură osteoporotică ~ dacă în 1990, în lume, s-au produs 1,7 milioane fracturi de şold, în anul 2050 sunt estimate peste 6 milioane ~ 1 din 5 persoane cu o fractură de şold va deceda în primul an de la producerea fracturii, datorită complicaţiilor ~ poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală reumatică de tip inflamator: 1% din populaţia generală ~ poliartrita reumatoidă netratată reduce durata medie de viaţă cu 5 10 ani ~ în primii 10 ani de la debut poliartrita reumatoidă duce la pierderea locului de muncă la 60% din bolnavi ~ costurile directe şi indirecte generate de cazurile de poliartrită reumatoidă, în Europa, în anul 2007 au fost de 45 miliarde de euro ~ 25% din totalul costurilor produse de boli în Europa sunt datorate bolilor reumatice Pentru mai multe informatii accesati www.reumatism.ro ! |
|
|
|
|
|
|
|