Ghidul pacientului


Ce se întâmplă în lipsa tratamentului?

Boala se complică şi poate prezenta şi risc vital în prezenţa anumitor complicaţii.

Dacă ulcerul varicos face parte din evoluţia normală în timp a afecţiunii, există şi pot apărea în oricemoment, inclusiv în stadiile iniţiale, complicaţii severe care pot invalida o persoană tånără sau care pot duce la deces. Tromboza venoasă este o astfel de complicaţie. În cazul în care afectează o venă superficială se poate trata fără a lăsa urmări, dar un bolnav care a făcut o tromboză are şanse foarte mari să mai facă. De la venele superficiale sau direct se poate instala şi o tromboză venoasă profundă, afecţiune gravă care se tratează de regulă numai în spital şi al cărei tratament poate dura ani de zile, cu controale periodice, în cazul în care răspunde la tratament. O embolie pulmonară este o complicaţie într-adevăr gravă, dar care poate apare şi poate avea consecinţe nefaste uneori chiar şi cu cele mai bune terapii aplicate.

O altă problemă a trombozei venoase profunde este sindromul posttrombotic ce defineşte practic starea membrului inferior după rezolvarea episodului acut. De regulă piciorul va ramåne mai gros, suferind, cu tulburări trofice toată viaţa. În acest stadiu mai ramån foarte puţine lucruri de făcut de către medic.

Un factor adesea neglijat în apariţia tomboflebitelor este şi recursul tot mai frecvent în zilele noastre la călătoria cu avionul.

Pentru a vă proteja este necesar sa beţi multe lichide şi să încercaţi, pe cå t posibil, să vă mişcaţi, dar mai bine este dacă reuşiţi să purtaţi pe timpul zborului o pereche de ciorapi elastici. Aceştia vă vor proteja şi în plus, la aterizare, nu veţi mai avea senzaţia de picioare umflate şi dificultăţ i de mers.


Se poate fără operaţie?

DA. Existămetode conservatoare, nechirurgicale, care pot opri evoluţia bolii în stadiul în care a fost surprinsă, fiind uneori posibilă o ameliorare a suferinţelor bolnavului în cazul în care acesta le urmează cu conştinciozitate.

Cea mai cunoscută şi folosită metodă este tratamentul compresiv folosind ciorapi elastici (medicinali).

Progresele realizate de industrie în confecţionarea ciorapilor elastici în ultimele decade sunt remarcabile, ultimele modele fiind practic imposibil de distins de ciorapii obişnuiti tip dres.

Principiul de funcţionare este foarte simplu: ciorapul strånge progresiv de jos în sus piciorul aducånd sångele din venele varicoase în care stagnează în cele funcţionale, astfel acest sånge este reintrodus în circuitul normal, ţesuturile numai suferă iar peretele venei este pus în repaos. Varicele nu vor dispărea dar nici nu vor mai evolua, şi nici nu se vor mai complica.

Sigur că este nevoie de disciplină, ciorapii se pun dimineaţa şi se scot seara şi, uneori, cånd este cald, sunt mai greu de suportat.

Oaltămetodă nechirurgicală este scleroterapia, adică desfiinţ area unor vene varicoase şi venule prin injectarea lor cu o substanţă sclerozantă, iritantă şi creatoare de inflamaţie la nivelul peretelui venos pånă la micşorarea şi transformarea venelor în cordoane fibroase nefuncţionale. Scleroterapia se poate aplica în anumite condiţii şi varicelor sistematizate dar rezultatele cele mai bune se obţin în cazul venulelor şi varicelor nesistematizate sau recidivelor postoperatorii.


Există cumva şi alte soluţii, medicamente?

Da.


Singurul principiu medicamentos care are o influenţă benefică demonstrată este reprezentat de tonicele venoase. Aportul acestora constă în îmbunătăţirea elasticităţii peretelui venos şi în creşterea drenajului limfatic şi venos. Unele produse (diosmina micronizată etc.) pot asigura şi o protecţie optimă a valvelor şi pereţilor venoşi (prin blocarea inflamaţiei venoase) oferind o reducere rapidă şi susţinută a simptomelor şi semnelor acestei boli. În plus, este întå rziată apariţia refluxului venos şi evoluţia bolii către stadiile severe. În acest mod, calitatea vieţii pacienţilor cu afectare venoasă creşte semnificativ.

Tratamentul este de durată - minim 6 luni.

Gelurile şi unguentele cu aplicare locală pot ajuta, fie prin efectul tonifiant şi antiinflamator, fie prin conţinutul în heparină, mai ales în complicaţiile bolii varicoase şi în tratamentul postoperator.


Ce poate oferi chirurgia modernă?

Tratamentul chirurgical modern are în esenţă două etape. Mai întåi trebuie rezolvată cauza locală ce a generat varicele - de regulă o valvă care s-a defectat, nu se mai închide bine şi lasă sångele să se întoarcă în venă cånd ne ridicăm din pat, crescånd presiunea şi ducånd la dilataţia varicoasă. Această valvă se află de regulă la vărsarea venelor superficiale în venele profunde, iar operaţia se numeşte crosectomie - respectiv scoaterea crosei venei ce conţine valva defectă. În al doilea timp se rezolvă vena defectă, varicoasă, prin extragerea porţiunilor dilatate, nefuncţionale, procedeul fiind cunoscut sub numele de flebectomie.

Cei doi timpi se realizează în cadrul unei singure intervenţii chirurgicale, de regulă sub anestezie locală în sistem ambulator, pacientul părăsind clinica la cåteva ore după intervenţie.

Rezultatele la distanţă sunt superioare atåt metodelor diverse ce foloseau strippingul venos, cåt şi diverselor procedee de incluziuni de material străin prin peretele varicos, şi implicit şi prin piele, cu rezultate funcţionale slabe despre cele estetice nemaiputånd fi vorba.

Sigur că alegerea oricarei metode de tratament dintre cele prezentate în acest ghid trebuie în mod obligator precedată de un amănunţit consult flebologic, inclusiv examen Doppler.




Laserul?

Cel mai modern instrument terapeutic cå ştigă teren în faţa metodelor chirurgicale, avantajele fiind incontestabile.

Principalul argument al laserului este lipsa inciziei chirurgicale şi, implicit, recuperarea mult mai rapidă şi lipsa oricăror inconveniente legate de cicatrizarea unei incizii, oricå t de mici ar fi ea.

Singurul dezavantaj este preţul procedurii, mai ales avånd în vedere că pe termen lung rezultatele sunt superpozabile.

Totuşi, absenţa inciziei, a cicatricei, recuperarea rapidă şi lipsa invazivităţ ii chirurgicale sunt avantaje enorme ce au propulsat metoda pe primul loc în terapia varicelor în Statele Unite.


Alte metode de tratament?

Da, dar doar în anumite cazuri.

Scleroterapia - injectarea în vasul de sånge a unei substanţe ce produce închiderea vasului este un procedeu foarte bun în rezolvarea venulelor şi în anumite cazuri poate fi încercat cu rezultate bune şi în tratamentul varicelor nesistematizate.

Laserul cu argon - deşi se pun mari speranţe în această metodă, realitatea este că deşi poate fi folosit cu succes în tratamentul venulelor, scleroterapia este o metodă superioară şi poate că următoarea generaţie de lasere va reuşi să recupereze diferenţa existentă faţă de scleroterapie.




Ce este adevărat despre recidivă?

De cele mai multe ori recidiva este confundată cu apariţia unui nou episod varicos la nivelul unui alt segment varicos datorită faptului că reţeaua venoasă de la nivelul membrului inferior este extrem de vastă şi de complexă, practic un alt segment de venă putånd oricånd decompensa cu apariţia de varice. De regulă acestea vor avea o expresie mult diminuată faţă de primul episod şi implicit vor fi mai uşor de tratat.

Dar există şi posibilitatea ca varicele să recidiveze datorită unui număr de factori cum ar fi - alegerea incorectă sau tratamentul necorespunzător iniţial, fenomenului de revascularizare, capetele venoase deşi secţionate şi legate au uneori capacitatea de a creşte refăcånd traseul iniţial al venei şi implicit dezvoltånd din nou varice.

Cu toate acestea episodul de recidivă poate fi tratat cu rezultate bune şi nu reprezintă un motiv de îngrijorare, deşi tehnica chirurgicală implicată în rezolvarea recidivei este mai dificilă şi abordul cu ajutorul laserului, diminuat.