 |

Fumatul
Pe toate pachetele de ţigări scrie:
"Fumatul dăunează grav sănătăţii".
E adevărat. În primul rând, dăunează inimii. Indiferent de prezenţ
a celorlalţi factori de risc, fumătorul are un risc de două ori mai
mare de a face un infarct decât o persoană nefumătoare. Chiar şi
sub 5 ţigări pe zi sunt periculoase.
În plus, fumatul determină şi alte boli teribile: cancer cu diverse
localizări (limbă, gât, plămân), insuficienţă respiratorie. Scade
atenţia şi viteza de gândire. La bărbaţi poate fi cauză de impotenţă.
Copiii femeilor însărcinate fumătoare sau doar expuse la fumul de
ţigară pot dezvolta boli grave cauzatoare de moarte.
Ţigările cu conţinut redus de nicotină ("light"= uşoare), nu vă
"uşurează" de risc, deoarece dăunător este monoxidul de carbon
din fumul de ţigară. Aşa se explică, de altfel, creşterea riscului şi
la fumătorii pasivi.
Faptul că renunţarea la fumat reduce riscul de a muri din cauza
unui atac cardiac sau cerebral a fost clar dovedită ştiinţific.
În ţări precum SUA, unde campaniile active antifumat au dus la
reducerea numărului fumătorilor, s-a constatat şi o reducere a
evenimentelor cardiovasculare. |
|
În schimb, în România numărul fumătorilor a crescut, în special
la tineri. Ca o consecinţă, şi numărul de infarcte severe apărute la
persoane sub 40 ani ce nu au alt factor de risc decât fumatul.
În concluzie, dacă nu fumaţi, nu vă apucaţi!
Mai mult, încercaţi să-i faceţi pe cei din jurul dumneavoastră să
renunţe la fumat!
Dacă fumaţi, lăsaţi-vă! Nu e niciodată prea târziu
pentru a vă lăsa! Nimic nu va fi mai benefic
pentru sănătatea dumneavoastră!
După 20 minute de la ultima ţigară organismul dumneavoastră
deja simte efectele benefice!
tensiunea arterială crescută în timpul fumatul se reduce
după numai 24 ore începe să scadă riscul de infarct, la un an
se reduce la jumătate iar la 15 ani ajunge la nivelul unui
nefumător
după 10 ani scade riscul de cancer pulmonar la jumătate
Cum vă puteţi lăsa de fumat?
În primul rând trebuie să doriţi să vă lăsaţi!
Oricât de imposibil pare, e mai bine să o faceţi brusc, nu
reducând din numărul de ţigări.
Nu vă veţi îngrăşa dacă nu veţi înlocui ţigările cu diverse
gustări.
Dacă totuşi simţiţi nevoia, alegeţi un fruct sau un pahar cu
ceai ori suc de fructe neîndulcite; sau, mai bine, apa plată!
În anumite cazuri, există şi varianta plasturilor cu nicotină.
Relaxaţi-vă: respiraţi adânc şi expiraţi încet; nu uitaţi:
dorinţa de a fuma va trece!
Activitatea fizică, sportul, reduc tensiunea
şi dorinţa de a fuma.
Hipertensiunea arterială
Se spune că hipertensiunea arterială (HTA) este un "ucigaş tăcut".
De regulă creşterea tensiunii arteriale nu se simte, astfel că depistarea
ei este întâmplătoare, iar debutul nu se poate şti cu siguranţă.
În 90-95% din cazuri nu se cunoaşte cauza ei. Factori precum
vârsta, istoricul familial, obezitatea, consumul excesiv de alcool şi
de sare cresc riscul de apariţie a HTA.
Frecvent este însoţită de prezenţa altor factori de risc: obezitate,
sedentarism, diabet, colesterol crescut.
HTA îmbolnăveşte nu doar inima, dar şi rinichii şi reprezintă o
posibilă cauză de invaliditate prin paralizia secundară atacului
cerebral.
Ce este hipertensiunea arterială?
Tensiunea arterială (TA) este presiunea din interiorul vaselor de
sânge. De obicei ea se măsoară la braţ şi se determină două valori:
una maximă (sistolică) şi una minimă (diastolică). Valoarea
normală este 120/70 mmHg.
Sunteţi hipertensiv dacă tensiunea dumneavoastră depăşeşte la
măsurători repetate valorile 140 mmHg (pentru maximă), respectiv
90 mmHg (pentru minimă) sau luaţi un tratament pentru HTA.
Este bine cunoscută aşa zisa hipertensiune arterială de "halat
alb", pe care o fac pacienţii la contactul cu un cadru medical. De
aceea valorile crescute trebuie înregistrate repetat. Este încurajată
măsurarea la domiciliu a TA (dacă există această posibilitate)
Tensiunea arterială este un parametru variabil! De la un
moment la altul al zilei aceasta poate varia, între anumite limite,
în mod normal, fară consecinţe negative
Abordarea HTA (regim şi/sau diverse tipuri de medicamente) se
face diferit în funcţie de nivelul creşterii peste valorile normale,
dar şi de prezenţa altor boli asociate (de exemplu prezenţa diabetului
impune un tratament mai agresiv). Toate aceste decizii vor
fi luate de către medicul dumneavoastră!
Ce trebuie să ştiţi
Tratamentul trebuie continuat toată viaţa, sub îndrumarea
periodică a unui medic.
Nu uitaţi să vă luaţi medicamentele în mod regulat, mai ales
când mergeţi la medic, chiar şi pentru analize! Este important
ca acesta să ştie cum se comportă tensiunea dumneavoastră
sub tratament.
Dozele de medicamente pot fi corectate, la indicaţia medicului,
în funcţie de rezultat, de efectele adverse sau de alte
boli/complicaţii survenite în timp.
Schimbarea stilului de viaţă (oprirea fumatului, restricţia
moderată la sare, reducerea consumului de alcool, activitatea
fizică şi scăderea în greutate) contribuie în mod favorabil
la controlul TA, uneori permiţând reducerea medicaţiei.
Ţinta terapiei trebuie să fie obţinerea unei valori a TA sub
140/80 mmHg (iar la diabetici sub 130/80 mmHg).
Dislipidemiile
Ce sunt dislipidemiile?
Creşterea colesterolului şi/sau
a trigliceridelor peste valorile
normale. Cu cât creşterea e mai
mare, cu atât riscul cardiovascular
este mai mare.
Valori normale*
Colesterol total: sub 200 mg/dl
LDL colesterol: sub 100 mg/dl
HDL colesterol: peste 40 mg/dl (peste 60 mg/dl este considerat factor protector)
Trigliceride: sub 150 mg/dl
*Există variaţii destul de mari în ceea ce privesc valorile normale de la un
laborator la altul. Interpretarea rezultatelor se face de către medic.
|
|
Colesterolul este o grăsime ce se găseşte normal în sânge şi în
toate celulele organismului. Un nivel crescut al colesterolului este
nociv deoarece se depune în pereţii arterelor, cu consecinţele negative
expuse anterior. Colesterolul total este format din mai multe
fracţiuni. Cele mai importante sunt HDL colesterolul (supranumit
colesterolul "bun") şi LDL colesterolul (colesterolul "rău").
Trigliceridele sunt alte componente "grase" ale sângelui. Creşterea
lor este la fel de nocivă, în special la femei şi diabetici.
Ca şi HTA, dislipidemiile nu dor, deci pentru a le depista trebuie
să vă faceţi analize de sânge.
Când trebuie controlate grăsimile în sânge?
Cât mai devreme. Există aşa numite dislipidemii familiale
(moştenite), cu valori mult crescute ale grăsimilor ce se pot
manifesta de timpuriu în timpul vieţii. Acestea necesită un
tratament susţinut toată viaţa, inclusiv măsuri speciale privind
dieta, activitatea fizică susţinută, scăderea ponderală.
Dacă sunteţi diabetic sau aveţi alţi factori de risc
Dacă aţi suferit un infarct sau un atac cerebral
Dacă sunteţi deja pe un tratament de scădere a grăsimilor
(pentru evaluarea eficienţei)
Ce trebuie să ştiţi
Un regim sărac în grăsimi animale (carne, lactate, ouă) se impune
chiar dacă faceţi un tratament cu medicamente care scad
colesterolul. Consumaţi în schimb legume şi fructe. Prin dietă
puteţi reduce colesterolul cu 5% şi să vă diminuaţi riscul cardiovascular
cu 2% pentru fiecare procent de colesterol scăzut
Dacă sub tratament grăsimile se normalizează, sau apar
diverse efecte adverse, nu opriţi/ reduceţi tratamentul fără
indicaţia medicului
Dacă sunteţi diabetic controlul diabetului poate contribui la
reducerea lipidelor (în special a trigliceridelor). Deseori este
însă necesară medicaţia de reducere a grăsimilor, iar nivelul
ce trebuie obţinut este mai mic decât cel obişnuit
Faceţi zilnic activitate fizică: este o bună metodă de a "arde"
grăsimile!
Eliminaţi alţi factori de risc: fumatul (care scade colesterolul
bun), obezitatea, alcoolul (în cantitate mai mare decât moderată)
Dacă sunteţi slab/ă nu înseamnă că nu puteţi avea colesterol
crescut!
Ţinta optimă a terapiei trebuie să fie:
Colesterol total: sub 200 mg/dl; sub 175 mg/dl (la diabetici)
LDL colesterol: sub 100 mg/dl; sub 70 mg/dl (la diabetici)
HDL colesterol: peste 40 mg/dl (peste 60 mg/dl este considerat factor protector)
Trigliceride: sub 150 mg/dl
Diabetul zaharat
Ce este diabetul?
Diabetul zaharat înseamnă excesul de zahăr în sânge.
Diabetul afectează în principal arterele şi nervii
şi determină în final suferinţa mai multor
organe: inimă, rinichi, ochi etc. Cei mai
mulţi diabetici mor datorită bolilor
cardiovasculare.
Există două tipuri de diabet:
tip 1, ce afectează copiii
şi adulţii tineri
tip 2, ce apare între
40-50 ani, de regulă
la persoane
supraponderale,
sedentare
Diabetul poate evolua o perioadă în linişte (mai ales cel de
tip 2), de aceea este descoperit întâmplător cu ocazia efectuării
analizelor din diverse motive.
Acestea arată valori crescute ale glicemiei în sânge.
Valori normale ale glicemiei: sub 110 mg/dl (pe nemâncate)
Când se recomandă controlul glicemiei?
Dacă aveţi rude de gradul I cu diabet
Dacă sunteţi obez / supraponderal
Dacă aveţi alţi factori de risc (HTA, fumat)
Periodic dacă sunteţi diabetic |
|
Există semne ale diabetului ?
Dacă sunteţi obosit, urinaţi des şi vă este foarte sete este posibil
- dar nu obigatoriu - să aveţi diabet!
Ce trebuie sa ştiţi
Dacă sunteţi diabetic, riscul cardiovascular este din start
mare, indiferent de prezenţa celorlalţi factori de risc. De
aceea se impune controlul riguros atât al valorilor glicemiei
(optim sub 110 mg/dl) cât şi al TA şi colesterolului la valorile
menţionate anterior.
Diabetul poate determina diagnosticul tardiv al bolii cardiace
ischemice, aceasta evoluând deseori fără durerea tipică.
Odată diagnosticat, este necesar să fiţi luat în evidenţa unui
specialist în boli de nutriţie care va stabili atât tratamentul
optim cât şi regimul ce trebuie urmat cu stricteţe.
Modificarea stilului de viaţă: activitatea fizică regulată,
oprirea fumatului, consumul redus de alcool şi scăderea în
greutate fac parte din tratamentul diabetului.
Obezitatea
Cauza obezităţii este de cele mai multe ori creşterea aportului
caloric combinată cu lipsa activităţii fizice. Factori ereditari pot
creşte predispoziţia la îngrăşare, deşi deseori este vorba despre
factori de mediu şi obiceiuri comune în familiile de obezi.
Obezitate de cauză endocrină (boli ale glandelor) este rară.

Aşadar, sunteţi supraponderal pentru că mâncaţi
prea mult şi vă mişcaţi prea puţin!
Există două tipuri de obezitate: abdominală ( sau "în formă de
măr") şi cea a părţii inferioare a corpului ( "în formă de pară")
Riscul de moarte subită creşte în paralel cu prima formă.
Obezitatea abdominală creşte de 5-7 ori riscul de infarct şi diabet
zaharat.
Cea mai simplă şi accesibilă metodă de a o defini este prin circumferinţ
a abdominală.
Măsurarea circumferinţei abdominale este recomandată
în prezent ca o parte componentă a
evaluării cardiovasculare de rutină în practica
medicală curentă.
Sunteţi supraponderal la valori ale circumferinţei abdominale de:
peste 94 cm (pentru bărbaţi)
peste 80 cm (pentru femei)
Ce trebuie să ştiţi:
Scăderea în greutate uşurează muncă inimii; chiar şi câteva kg
în minus vor conduce la scăderea riscului cardiovascular.
Nu ezitaţi să cereţi sfatul unui specialist în boli de nutriţie
care vă va supraveghea cura de slăbire.
Nu există medicamente sau soluţii miraculoase de slăbit.
Reducerea aportului alimentar şi activitatea fizică susţinută
sunt esenţiale.
Sindromul metabolic
Entitate relativ nou introdusă în medicină, acesta înseamnă
asocierea de trei dintre următorii factori de risc: diabet, obezitate,
HTA, creşterea trigliceridelor, scăderea HDL- colesterolului.
Riscul cardiovascular este în mod evident mai mare.
"Singura metodă de a te menţine sănătos este să
mănânci ceea ce nu vrei, să bei ceea ce nu-ţi place
şi să faci ce nu ţi-ar face plăcere." Mark Twain
Ce înseamnă o dietă sănătoasă?
O dietă sănătoasă include, în linii mari:
cât mai multe fructe, legume; pui, peşte de 1-2 ori pe
săptămână (peştele oceanic, în special somonul, prin
conţinutul său crescut de acizi graşi polinesaturaţi tip omega-
3, are un efect protector cardiovascular)
cu moderaţie: pâine, orez, cartofi, paste făinoase, alcool
(adică cel mult un pahar mic de vin roşu/zi), grăsimi vegetale
(ex.: nuci, ulei)
cât mai puţin: sare (nu adăugaţi sare în mâncarea gătită),
grăsimi de origine animală (carne roşie, unt, smântână, frişcă)
Acest tip de dietă, denumită "mediteraneană", s-a dovedit a
scade frecvenţa obezităţii, a diabetului, a cancerului.
Suplimentul alimentar de vitamine (E,C,D) nu s-a dovedit că ar
reduce riscul cardiovascular.
O dietă echilibrată îţi va da un tonus mai bun,
întărindu-ţi sistemul imunitar!
Alcoolul
Consumul în cantităţi moderate de alcool
(adică nu mai mult de un pahar mic de vin
sau 25 ml de tărie sau 200 ml de bere pe zi)
se poate însoţi de reducerea riscului cardiovascular.
Nu se recomandă consumul de alcool
în beneficiul sănătăţii dumneavoastră!
Mai mult, sunt boli în care acesta este
interzis cu desăvârşire. Acesta creşte tensiunea
arterială, trigliceridele, afectează ficatul, poate
favoriza apariţia insuficienţei cardiace (adică
slăbeşte inima), a atacului cerebral şi chiar a
unor tipuri de cancer.
În plus alcoolul aduce un aport caloric cu
creşterea consecutivă a greutăţii. |
|
Stresul
Modul în care reacţionaţi la stres vă poate influenţa riscul cardiovascular.
Posibil prin faptul că sunteţi tentat să măncaţi mai mult,
să fumaţi, să beţi, ceea ce influenţează negativ starea de sănătate.

Activitatea fizică
|
Activitatea fizică scade riscul cardiovascular şi de aceea este
încurajată la orice vârstă, în funcţie de limitele individuale. În
plus, ajută la controlul celorlalţi factori de risc: HTA, obezitatea,
diabetul. Creşte colesterolul bun şi tonusul fizic şi psihic, adică
determină o "stare de bine".
Aşadar, nu ezitaţi să mergeţi cât mai mult pe jos: este mai convenabil
pentru organism decât sportul modern
de întreţinere tip fitness.
30 minute de mers
"vioi" pe zi, cel puţin
5 zile/
săptămână este
minimul necesar
pentru sănătatea
dumneavoastră! |
Exerciţiul fizic este
cea mai sigură cale
pentru eliminarea
stresului şi depresiei.
|
 |
 |
 |




|
 |