Ghidul pacientului


Nu se cunoaşte exact cauza apariţiei cancerului de prostată şi nici factorii de risc sau cei de protecţie ai acestei maladii.

Cancerul de prostată reprezintă, credem noi, o mare şi importantă problemă de sănătate.

Necunoscāndu-se de ce şi cum apare această boală, nu ne putem dori decāt să o surprindem în faze cāt mai incipiente. În acest sens, efortul şi sfatul nostru se îndreaptă către consilierea oricărui bărbat de peste 45-50 de ani spre a-şi efectua un control urologic de rutină, o dozare de PSA şi un tact rectal, chiar în lipsa oricarei simptomatologii.

Această metodă de investigare, prin screening, are nevoie însă nu numai de voinţa medicului, ci şi de sprijinul şi colaborarea pacientului, astfel încāt să nu ne mai lovim în practica medicală de zi cu zi de atāt de multe cazuri disperate, în care să nu mai putem face nimic pentru pacient.

Credem că este nimerit a încheia acest ghid intitulat "Cancerul de prostată" dintr-o colecţie - www.ghidulpacientului.ro - deja vestită citāndu- l peWillet F.Whitmore, Jr.:

"Este tratamentul posibil la cei la care este necesar şi necesar la cei la care este posibil?"


BIBLIOGRAFIE:
1. I. Sinescu, G. Gluck - Tratat de Urologie, Ediţia I, Editura Medicală, 2008, vol. 3.
2. Roger S. Kirby - An Illustrated Pocketbook of Prostatic Diseases, Second Edition, The Parthenon Publishing Group, 2002.
3. Dale Pierre Layman - Medical Terminology Demystified, McGraw-Hill, 2005.
4. G. Bumbu, I. Ioiart - Patologia prostatei, Ed. Imprimeriei de Vest, 2008.