Ghidul pacientului


Mai în glumă, mai în serios, butada

Bărbatul nu poate scăpa de trei rele:
barba, armata şi prostata!


are o undă de adevăr în substanţa sa, iar constatarea că, mai devreme sau mai târziu, pentru bărbatul trecut de o anumită vârstă

Urinatul va deveni o problemă!

este aproape o certitudine ...


CE ESTE PROSTATA? CE ROL ARE ŞI UNDE ESTE SITUATĂ?

Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin (adică o agregare de celule specializate în secreţia şi excreţia de substanţe) având în structura sa două tipuri de celule secretorii - periuretrale şi prostatice propriu-zise - care au ca funcţie producerea şi depozitarea lichidului prostatic care este component al lichidului seminal.

Prostata a fost comparată ca formă cu o castană uscată.

Lichidul seminal produs de veziculele seminale plus lichidul prostatic şi spermatozoizii formaţi la nivelul testiculelor alcătuiesc sperma - fluid care va fi eliminat către exterior sub forma ejaculatului şi numai astfel poate fi îndeplinită funcţia reproductivă masculină.

Prostata este dispusă în faţa rectului, are forma unei piramide inversate cu baza alipită la vezica urinară şi este traversată de către uretra prostatică. A fost comparată ca formă cu o castană uscată. La băieţii de 15-16 ani are mici dimensiuni, iar la adultul tânăr poate ajunge la maxim 15 g greutate.

Am putea compara structura interioară a prostatei cu un bloc în care armăturile de oţel sunt alcătuite din fibre musculare şi elastice, cimentul e reprezentat de stroma conjunctivă, iar încăperile sunt glandele prostatice anterior amintite. Drept consecinţă, acest tip de "clădire" are în structura construcţiei sale trei materiale principale: glande (50%), fibre musculare (25%), fibre conjunctive (25%).

Adenomul de prostată va avea în componenţa sa aceste trei tipuri de elemente dispuse diferit. Astăzi este acceptată teoria lui J.E. McNeal care afirmă existenţa a trei zone de dezvoltare anatomo-histologică a prostatei, din zona tranziţională dezvoltându-se, cel mai adesea, adenomul de prostată, iar din zona periferică rezultând cancerul de prostată. Acest fapt poate oferi şi o explicaţie a faptului că adenomul (tumoră benignă) are manifestări clinice precoce legate de compresia şi deformarea colului vezical şi a uretrei prostatice, iar tumora malignă dezvoltată la periferia glandei are manifestări clinice mai tardive.


CÂT DE DES ESTE NORMAL SĂ URINĂM?

Nu există un răspuns precis la această întrebare deoarece la pacientul fără suferinţă urologică frecvenţa urinatului este în strâ nsă legătură cu aportul şi pierderile zilnice de lichide. La un aport lichidian normal (1,5 - 2 litri/zi), în condiţiile climei temperat-continentale de la noi din ţară (cum credeam până de curând!!) şi efectuând o activitate fizică fără excese, un adult urinează de 4-6 ori/zi.

De reţinut faptul că noaptea vezica "se odihneşte!". În mod concret: NOAPTEA NU ESTE NORMAL CA SĂ NE TREZIM PENTRU A URINA !

Alte aspecte la fel de importante şi care nu trebuie uitate sunt:
  • vezica urinară trebuie să se golească complet după fiecare urinare; senzaţia că a mai rămas "ceva", nu este normală;
  • urinarea normală este nedureroasă; durerea sau jena la urinat necesită un consult urologic.


  • CE ESTE ADENOMUL DE PROSTATĂ SAU HIPERPLAZIA BENIGNĂ A PROSTATEI?

    Adenomul de prostată este termenul cel mai des utilizat atât de pacienţi câ t şi de medici pentru o afecţiune care, ştiinţific, este numită hiperplazie benignă a prostatei (HBP). Hiperplazia semnifică mărirea necanceroasă a prostatei datorită multiplicării numărului de celule.

    Adenomul de prostată este deci o tumoră benignă a prostatei!

    Începâ nd de la vâ rsta de 40 de ani, prostata îşi schimbă aspectul şi câteodată şi volumul, cu apariţia unor simptome care se datorează dificultăţ ilor care apar la golirea vezicii urinare în timpul urinării. Musculatura vezicală va dezvolta forţe contractile şi de presiune superioare celei normale pentru a învinge obstacolul, îngroşându-se şi ducând în final la apariţia "vezicii de luptă"

    Trebuie precizat că nu există o corelaţie direct proporţională între mărirea de volum a glandei şi intensitatea simptomatologiei.